Criza Covid19: implicații pentru Europa și zona euro

Criza Covid19: implicații pentru Europa și zona euro

471

Este greșit să eviți inconveniențele pe termen scurt în detrimentul viitorului, mai ales când e vorba de banii plătitorilor de taxe. Însă noi tocmai asta am tot făcut decenii la rând. Acest mic joc era limitat inițial la domeniul bancar și cel financiar, fiind astfel sesizabil doar de către experți. S-a desfășurat pe scară largă începând cu 2008, devenind centrul atenției pentru publicul larg. Oricum ar sta lucrurile, este un joc foarte stupid. Unii agenți din proximitatea guvernamentală vor beneficia, dar cetățenii simpli nu au nimic de câștigat pe termen lung.

[Un interviu cu Dr. Hülsmann, publicat inițial în limba germană de Die Freie Welt]

Ca urmare a corona-crizei, activitatea economică a fost restricționată drastic în multe țări. Până când se mai poate prelungi – economic – această situație?

Până când se vor consuma proviziile. Altfel spus: atât timp cât îți permiți să trăiești din economisirile precedente. Nu este nicio diferență în această privință între o familie și economia per ansamblu.

Guvernul federal german a aprobat un fond de salvare (engl. bailout fund) de aproximativ 750 miliarde de euro pentru a stabiliza economia și a salva de la faliment companiile. Poate fi criza ameliorată prin adoptarea unor astfel de măsuri?

Nu. Astfel de măsuri au două efecte foarte diferite, care oferă doar o scurtă aparență de atenuare. Pe de o parte, venitul și avuția vor fi masiv redistribuite și, pe de altă parte, viitorul va fi sacrificat pe altarul problemelor contemporane. Voi oferi o explicație puțin mai detaliată.

Fondul de salvare al guvernului generează venit suplimentar sau venit în valoare de 750 miliarde de euro. De unde provin acești bani? Există trei surse principale de luat în considerare: taxele, datoria publică, și tiparnița. În toate cele trei cazuri, nu este în niciun caz statul cel care în mod magic face să apară 750 de miliarde din nimic. Cetățenii sunt jefuiți de această sumă într-o formă sau alta. Taxele nu trebuie să fie crescute de această dată. În concluzie, cetățenii vor fi expropriați, ca și în trecut, prin devalorizarea activelor lor financiare. Venitul din dobânzi este redus chiar mai mult. Economisirile sunt impozitate cu rate negative ale dobânzii, iar inflația erodează ce mai rămâne.

Ca și în trecut, această redistribuție este justificată de faptul că altminteri s-ar produce un colaps pe piețele financiare, care de asemenea ar produce pagube serioase economiei reale. Fără mana umbrelei de salvare, multe companii ar da faliment și ar disponibiliza lucrătorii. Împrumuturile nu ar putea fi rambursate, cauzând în felul acesta colapsul industriei bancare, care va crea probleme altor companii. Într-un cuvânt, se va crea o spirală deflaționistă, stagnare, și șomaj în masă. Cetățenii vor fi chemați să achite nota de plată într-o formă sau alta. Fie vor trebui să finanțeze pachetul de salvare fie vor trebui să suporte prăbușirea întregii economii. Una peste alta, așadar, ar fi mult mai bine să jecmănești puțin cetățenii acum, decât să-i expui la pierderi chiar mai mari.

Acest argument este corect atât timp cât pachetele de salvare pot preveni un colaps pe termen scurt. Exact acesta e motivul pentru care este creată aparența unei atenuări. De ce doar în mod aparent? Pentru că acest succes pe termen scurt vine în detrimentul viitorului. Criza este ameliorată pe termen scurt, dar va deveni mai viguroasă pe termen lung. Cele 750 miliarde vor salva firme care nu au făcut ceea ce se presupune că ar trebui sa facă firmele. Ele nu au gestionat într-un mod durabil propriile economisiri și pe cele ale altor oameni. Au beneficiat de profituri pe termen scurt și și-au finanțat proiectele prin împrumuturi. Tocmai aceste firme cărora traversarea crizei le-a dovedit incompetența sunt acum menținute în mod artificial în viață. Iar celor care cu înțelepciune au renunțat la aventurile finanțate prin credit li se va solicita din nou să achite nota de plată. În consecință, efectul real al pachetului de salvare este să orienteze mai multe fonduri către proiecte deja instabile și administrate de aventurieri. Este evident ce impact are asta asupra viitorului.

Totul este agravat oricum de faptul că cheltuielile guvernamentale sunt în mod notoriu ineficiente și corupte. Din nefericire, nu există nicio rațiune pentru a spera că oameni care eșuează în toate celelalte responsabilități (educație, sănătate, construcția de aeroporturi, construcția de locuințe, apărare națională etc.) vor fi tocmai acum în cea mai bună formă a lor.

Permiteți-mi să concluzionez în această privință cu un argument chiar mai radical. Este greșit să eviți inconveniențele pe termen scurt în detrimentul viitorului, mai ales când e vorba de banii plătitorilor de taxe. Însă noi tocmai asta am tot făcut decenii la rând. Acest mic joc era limitat inițial la domeniul bancar și cel financiar, fiind astfel sesizabil doar de către experți. S-a desfășurat pe scară largă începând cu 2008, devenind centrul atenției pentru publicul larg. Oricum ar sta lucrurile, este un joc foarte stupid. Unii agenți din proximitatea guvernamentală vor beneficia, dar cetățenii simpli nu au nimic de câștigat pe termen lung.

Ar fi mult mai inteligent să se caute soluții într-un mod fundamental diferit. De altfel există argumente solide pentru a accepta cu stoicism – în cuvintele memorabile ale lui Boris Johnson – prăbușirea pe termen scurt a întregii economii, astfel încât aceasta să-și revină și să se așeze pe baze mai solide pe termen lung. În definitiv, până recent, germanii erau gata să iasă din casele lor pe timpul sezonului gripei de iarnă și să-și asume riscul de a se trezi cu o răceală. Dacă nu vrei să accepți niciun risc sau neplăcere acum, vei avea din plin parte de amândouă pe termen lung.

Dar ce se poate spune despre sistemul monetar? Vă așteptați la o dezintegrare a zonei euro sau la creșterea inflației?

O inflație mai mare da, dar nu o dezintegrare a zonei euro.

O inflație în creștere este inevitabilă întrucât guvernul și băncile centrale fac orice le stă în putință pentru a împiedica scăderea per total a cererii în economie. Cât timp au la dispoziție tiparnița, probabil vor reuși. În acest caz, inflația este inevitabilă, de vreme ce oferta de bunuri scade ca urmare a interdicțiilor.

Zona euro va rămâne intactă atât timp cât nu există alternative mai bune pentru guvernele naționale. Italienii bombănesc, dar la fel ca și grecii în trecut, ei își vor pune problema ce credite vor mai putea accesa dacă renunță la euro.

Nu am mai auzit de euro-obligațiuni de multă vreme. Acum auzim de „corona-obligațiuni”. Ce credeți despre această idee?

Absolut nimic. Vor exacerba problemele fundamentale ale zonei euro: mai multă datorie, mai multă fragilitate, mai multă iresponsabilitate din partea beneficiarilor politici și financiari imediați. „Corona-obligațiunile” ar fi un deserviciu nu doar pentru germani, dar și pentru contribuabilii italieni. Pe termen mediu și lung, „corona-obligațiunile” ar fi de asemenea un deserviciu făcut oamenilor care au nevoie de servicii medicale în Italia. Statul italian este singurul responsabil pentru propriile calamități financiare și pentru povara imensă asupra propriilor spitale publice sau administrate public. Dar chiar și în dezordinea prezentă, ar putea degreva substanțial situația într-un timp destul de scurt, pur și simplu prin dereglementarea sectorului medical privat. Însă asta este exact ceea ce statul nu dorește să facă. „Corona-obligațiunile” sunt destinate să asigure că nimic nu trebuie să se schimbe, așa încât nimic nu se schimbă în economia defectuos gestionată și cronic afectată de penurie a sectorului public. Reprezentanții guvernului arată cu degetul și susțin cu tărie: „Dacă voi germanii nu faceți nimic pentru noi, atunci vor muri oameni aici”. Adevărul este că ei înșiși nu vor să facă nimic din ce ar putea pune în discuție ineficiența statului asistențial italian.

Ei invocă o datorie morală a germanilor, dar acceptă ca italienii să rămână inadecvat deserviți deoarece nu-și doresc ca aceștia să beneficieze de sprijin prin alte pârghii decât cele asistențiale.

După ce carantina se va încheia, cât timp va fi necesar pentru ca economia să-și revină? Vorbim de o cădere temporară sau criza economică va continua pentru mai multă vreme?

În principiu, revenirea se poate întâmpla foarte rapid. Ceea ce mă îngrijorează în principal este intervenția guvernamentală care poate prelungi și intensifica problemele curente. Exemplul clasic din istoria economiei este Marea Depresiune a anilor 1930 din America. La acea vreme, o simplă prăbușire a bursei a fost atât de prost administrată printr-o intervenție guvernamentală mereu imprevizibilă și de o rigiditate crescândă, încât a devenit o criză economică de lungă durată.

Cum evaluați managementul crizei în celelalte țări? Regatul Unit și Olanda au optat pentru imunizare în masă, Franța pentru interdicții. Care credeți că este reacția potrivită?

Nu sunt imunolog și nu presupun că pot defini cea mai bună soluție din perspectivă medicală. Însă ca economist știu următorul lucru: este greșit în mod fundamental să pui întreaga economie în slujba unui singur obiectiv și să să mizezi totul pe o singură carte. Acțiunea umană presupune întotdeauna evaluarea unor scopuri și mijloace diferite. Desigur, menținerea sănătății poate avea o importanță capitală pe termen scurt. Concurența liberă este esențială, mai ales atunci când vine vorba de selecția eficientă a alternativelor și mijloacelor. Cred astfel că țările care răspund cel mai bine sunt cele care oferă cetățenilor și familiilor cea mai mare libertate posibilă și responsabilitate, și care totodată nu centralizează responsabilitatea politică, precum aici în Franța, ci o pasează municipalităților și altor autorități locale. Astfel de exemple ar fi Elveția și Olanda.

Care vor fi țările pierzătoare și câștigătoare după criză?

Este dificil de spus acum, pentru că încă nu s-a încheiat. Cum am spus, cea mai mare necunoscută este intervenția statului. În orice caz, nu cred că Franța, Italia, și Spania se vor afla printre câștigători, având în vedere că în aceste țări criza a fost „folosită” de cercuri apropiate statului pentru a-și securiza și extinde propriile privilegii, dacă este posibil cu ajutorul „corona-obligațiunilor”.

Traducere de Andreas Stamate-Ștefan. Publicat anterior pe mises.org. Publicat inițial în limba germană de Die Freie Welt.

Avatar photo
Scris de
Jörg Guido Hülsmann
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?